Mergând de la Teatrul Mihai Eminescu spre Colegiul Naţional A.T.Laurian, la intersecţia străzii Cuza Vodă cu strada M. Kogălniceanu, se află Biserica Vovidenia, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului".
Una din bisericile mari ale Botoşanilor, construită din piatră şi cărămidă, între anii 1834-1838, ctitorie a familiilor de boieri Cârstea şi Varlaam (Baronul Ioan Cârstea, Spătarul Gheorghe Varlaam, Grigore Varlaam şi fraţii săi), aşa cum reiese din pisania din pisania de deasupra uşii de la intrarea în biserică.
Este ctitorită în timpul domniei voievodului Mihai Grigore Sturza, pe locul unei bisericuţe din lemn, ridicată de Manole Varlaam.
Este zidită în formă de cruce, cu ziduri masive, până la 1,6 m. Grosime,cu ferestre foarte mari, turn clopotniţă foarte înalt zidit peste pronaos, având în exteriorul zidurilor un număr de 18 semi coloane cu rol de ridigizare a zidăriei, dar şi arhitectural, cu capiteluri greceşti, dând o expresie neoclasică construcţiei
Învelitoarea acoperişului bisericii este din tablă, cu acoperişul turnului compus după principii şi metode ruseşti - ucrainene.
Acoperişul turnului a fost rupt în timpul unei furtuni în anul 1940, făcându-se un mic acoperiş sub formă de trunchi de piramidă, improvizaţie ce dăinuie şi astăzi.
O însemnare din anul 1906 arată că la reparaţia bisericii efectuată în anul 1885, s-a zugrăvit şi pridvorul, un adaos din cărămidă de înălţime redusă şi care se credea că este un adaos din perioada interbelică.
Intrare în biserică remarcă un element de unicitate, uşa de la intrare, din metal, de o masivitate rar întâlnită, având motive florale simpliste care converg spre centrul unei rozete. Uşa este originală din anul 1834, cu închizătoarele în stare de funcţionare perfectă.
Biserica este monument istoric, înregistrat la numărul 2952 din 1956 şi reactualizat la poziţia numărul 07-B-041, ca monument de arhitectură, din care cauză a fost şi este socotită tot timpul ca importanţă, imediat după bisericile: Sf. Nicolae Popăuţi (1496), Sf. Gheorghe (1541) şi Uspenia (1552), remarcându-se prin masivitatea ei, frumuseţea arhitectonică şi locul central ce-l ocupă în oraş.
Bisericii i s-au făcut reparaţii parţiale în 1873,1885, iar în 1954, a fost văruită în exterior.
Între anii 1951-1971, biserica a fost închisă de autorităţile locale, timp în care a suferit mari distrugeri. În anul 1974 se montează geamuri metalice la biserică în exterior şi la clopotniţă.
Biserica a rezistat pe parcursul ei, la peste 32 de cutremure de pământ, din care 16 cu magnitudinea de peste 6 grade, culminând cu cel din 10 noiembrie 1940 de 7,3 grade şi cel din 7 martie 1977, de 7,2 grade pe scara Richter şi care au lăsat urme deosebite, necesitând lucrări de consolidare şi reparaţii capitale.
În anul 1889, biserica avea cor bisericesc, dirijat de sublocotenentul Constantinescu, iar casele din jurul ei au asigurat funcţionarea unei şcoli de cântăreţi bisericeşti în primele trei decenii ale acestui secol.
Pe lângă proprietăţi: case şi grădini, biserica a avut şi mai are obiecte de cult de o valoare deosebită, astfel: